Niciodată până acum minciuna nu a dispus de eşaloane atât de numeroase de falsificatori. Niciodată până acum minciuna nu a avut în apărarea sa divizii atât de puternice. Niciodată până acum minciuna nu a avut în stăpânirea sa popoare atât de multe, atât de numeroase… este secolul minciunii rafinate, înveşmântate în culori protectoare, automultiplicându-se în sufletul omului. Minciuna îl împrejmuieşte pe om cu zăplazuri, îi suceşte minţile în mod viclean, îi creează capacitatea, starea, pasiunea de a numi de la sine negrul alb, de a recunoaşte în mod spontan că doi plus doi fac cinci. Prin manipulare înţelegem acţiunea de a influenţa prin mijloace specifice opinia publică, astfel încât persoanele manipulate să aibă impresia că acţionează conform ideilor şi intereselor proprii. În realitate însă, ele preiau o părere (argumentare, idee, evaluare) care nu le aparţine, ci le-a fost indusă prin diferite mijloace. Manipularea mai poartă numele de “violenţă simbolică”. Victima nu este forţată să creadă sau să facă ceva. Cunoscându-i-se felul de a fi, specificul vârstei sau alte particularităţi, poate fi determinată să creadă ceea ce o persoană sau un grup de persoane şi-a propus să o facă să creadă. Manipularea face uz de mijloace specifice – semantice, tehnice, psihologice sau comportamentale pentru a induce în eroare, a dezinforma, a influenţa, a controla o persoană sau un grup de persoane ori opinia publică în ansamblul său, un curs de acţiune, o stare de fapt, gândirea sau percepţia, pentru a obţine un avantaj. Schimbările tehnologice rapide şi instabilitatea internaţională creează specialiştilor angajaţi în arta şi ştiinţa manipulării multe oportunităţi noi de manipulare, cu consecinţe din ce în ce mai dăunătoare. Dacă la aceasta mai adăugăm piraţii sistemelor informatice şi informaţionale, falsificatori şi maeştri ai crimei organizate şi terorismului transfrontalier, specialişti în informatică atraşi în activităţi infracţionale, jurnalişti, ori alţi specialişti mass-media, costurile relative reduse şi tehnologia din ce în ce mai performantă vom înţelege de ce manipularea are o amploare din ce în ce mai mare.

Manipularea psihologică are în vedere o serie de procese şi fenomene ce stau la baza schimbării conduitei. Cităm o parte din ele: tendinţa spre echilibru cognitiv şi emoţional, disonanţa cognitivă, nevoia de recunoaştere, afiliere sau securitate, efectul carismatic, fenomenul de sugestie controlată. Printre tehnicile ce ilustrează eficacitatea acestor efecte sau fenomene, despre care se tot vorbeşte, sunt „tehnica piciorului–în–uşă”, „tehnica uşii–în–nas”, tehnica momelii, tehnica manipulării prin percepţie subliminală. Numeroasele lucrări de specialitate n-au clarificat încă raportul exact dintre manipulare şi război psihologic. Părerile merg de la sinonimia termenilor până la opoziţia lor. Mai mult decât atât: în loc de război psihologic (termen la care se tinde a se renunţa) se folosesc şi alte concepte, cu acelaşi înţeles: luptă sau agresiune psihologică, operaţii/acţiuni psihologice sau chiar război informaţional. Indiferent de denumire, această nouă formă de război a devenit tot mai eficientă, iar ideea că victoria poate fi obţinută şi fără arme, doar prin convingere – nu este nouă, ea a însoţit fenomenul militar dintotdeauna. De la gânditorul antic Sun Tzu şi geto-daci, care nu erau nici ei străini de inducerea în eroare a adversarului, până la primul şi al doilea război din Golf care au folosit cu succes tehnicile de manipulare prin imagini TV şi presă, făcând uz de transferul emoţional, şi Revoluţia din 1989, care a bulversat prin ştiri, alarme false, dezinformări şi zvonuri, tragem concluzia că manipularea a existat de când lumea, doar tehnica ei s-a specializat în timp. Manipularea este, a fost şi va fi în continuare un instrument de ducere a războiului. Dezinformarea, inducerea în eroare, influenţarea percepţiei realităţii ori operaţiile psihologice au fost utilizate pentru a manipula mediatorii internaţionali şi pentru a convinge partea opusă să întreprindă anumite acţiuni, ori de a lua decizii. Victimele activităţii de manipulare pot include factori de decizie politică, militară sau chiar naţiuni întregi, ce devin la rândul lor practicante ale tehnicilor de manipulare convinşi prin mass-media. Ameninţarea manipulării este intensificată de instabilitatea mediului strategic global. Grupările teroriste au utilizat ori exploatat instabilitatea politică şi economică în avantajul propriu. Goana după ştiri senzaţionale face ca unele ştiri să fie difuzate înainte ca veridicitatea lor să fie verificată, iar faptul că astăzi informaţiile ajung în casele oamenilor aproape instantaneu “de la faţa locului” datorită tehnologiei sofisticate a satelitului şi internetului, acerba competiţie dintre agenţiile de ştiri care încurajează – în mod intenţionat sau nu – înţelegerea evenimentelor. Dacă la acestea se mai adaugă şi comentariul “ştim din surse sigure” (care sunt ele?) ce poate fi mai convingător? Pe lângă mass-media există şi instituţii şi organizaţii oficiale care manipulează evenimentele, grăbindu-se să tragă concluzii bazate pe superficialitate. Există manipulare şi în zona afacerilor internaţionale.

Propaganda continuă să fie asociată cu minciuna şi manipularea. Propaganda neagră este cea mai eficientă. Ea poate folosi mijloace dintre cele mai perverse ce provoacă stare de panică, derută, tensiune, nesiguranţă (prin zvonuri, alarme false şi apeluri telefonice, şantaj, imitarea vocii unor personalităţi cunoscute) sau presiune psihologică asupra lor (ameninţări, sechestrare). Este foarte posibil ca şi arma informaţională a terorismului să facă parte câteodată din panoplia mijloacelor folosite. În propaganda cenuşie, nu se specifică sursa, dar nu se declară făţiş împotriva adversarului, abordând subiecte senzaţionale ce vulnerabilizează publicul. Tehnicile de manipulare folosite în timpul războiului rece, îşi păstrează aceeaşi însemnătate chiar dacă vremurile s-au schimbat, doar tehnica a devenit mai rafinată, mai subtilă şi mai greu de detectat.

Manipularea în sfera concepţiilor. Se face prin fenomenul de “anulare a limbajului” adică prin folosirea unui limbaj comun, stereotip, şablonist (exemplu: perioada comunismului – “morala comunistă”, “poporul muncitor”) cuvinte vechi folosite ca noţiuni cheie pentru a crea imaginea ideală a bunăstării, “raportarea la încredere” adică promisiuni mai mult sau mai puţin reale. Manipularea în sfera informaţiilor cuprinde născocirile, deformările realităţii, trecerea sub tăcere, modalităţile de a opera cu jumătăţi de adevăr şi procedee ce servesc la dirijarea percepţiilor receptorilor cu scopul de a distrage atenţia de la faptele considerate ca fiind nefavorabile, de a le ascunde sau minimaliza sensul.

Tipicitatea dialectică – dreptul publicului ţintă de a afla “numai cât trebuie să ştie” şi caracterul de clasă al adevărului: “ce anume au dreptul să ştie”. Ridicarea cortinei constă în ruperea tăcerii cu privire la un om, grup sau fapt, când acest lucru devine din nefavorabil favorabil pentru informaţia respectivă sau când nu mai merită ascunsă.

Informarea amestecată cu comentarii – adică prin includerea unor aspecte autocritice în prezentarea unor probleme pentru a crea impresia de obiectivitate, prezentarea de informaţii sub formă de “scurgeri” de informaţii confidenţiale, care nu s-au bucurat niciodată de un asemenea statut, dar au scop de intoxicare, citarea unor opinii ale unor autorităţi în scopul de a câştiga încrederea în unele informaţii ce nu pot fi verificate.

O altă metodă este cea de a “nu informa deloc”. Când această tehnică nu reuşeşte avem tehnicile care urmează:

• informaţii prezentate în mai multe variante pentru a intoxica opinia publică astfel încât un neavizat să nu mai poată discerne între variantele expuse;

• deformarea proporţiilor prin minimalizarea sau exagerarea datelor unui fenomen;

• selectarea informaţiilor prin comunicarea numai a celor care nu sunt în contradicţie cu obiectivele manipulatorului;

• surplusul de informaţii care se adaugă pentru a perturba sau deforma sensul mesajului iniţial;

• cifrul – folosirea unor cuvinte cheie care au un înţeles într-o limbă, iar prin traducere i se dizolvă sensul sau îl schimbă total, lucru care nu se face întâmplător, ci în deplina cunoştinţă de cauză a celui care difuzează mesajul;

• folosirea unor aşa numiţi “ţapi ispăşitori” prin atribuirea unor fapte în mod direct sau indirect asupra unor persoane, organizaţii, în scopul nejustificat sau fraudulos şi utilizarea calomniilor pentru a otrăvi imaginea receptorului cu privire la realitatea sau mutarea acestuia pe o realitate falsă, dezminţită sau nu ulterior, dar care face ca atenţia să fie abătută de la realitate pentru o perioadă de timp;

• amestecul prezentului cu viitorul, adică abaterea atenţiei de la prezent prin scoaterea în evidenţă a unor realizări ale viitorului sau a unor modificări ce vor avea loc în timp, pentru a se muşamaliza sau pentru a se micşora efectul unor modificări sau eşecuri prezente;

• forţarea “uşilor deschise” constă în a polemiza cu anumite concepte pe care nimeni nu le susţine sau se demască afirmaţii pe care nimeni nu le-a formulat;

• bruiajul informaţional, în care nu este vorba de o instalaţie sofisticată ce bruiază emisiunile staţiilor radio, ci de alcătuirea şi publicarea unor texte sau imagini, lipsite de valoare informaţională, cu scopul perturbării receptării informaţiilor despre realizările adversarului, sunt folosite cu scopul de a bruia informaţia transmisă, cu scopul de a face receptorul mesajului să priceapă cât mai puţin, cât mai inexact, cât mai puţin de înţeles, pentru a ascunde ceva;

• o altă formă asemănătoare cu cea de mai sus este dirijarea asocierii faptelor, care constă în expunerea camuflată a unui eveniment mai îndepărtat în funcţie de necesitatea sau inoportunitatea ca el să fie asociat cu un eveniment sau situaţie curentă cu semnificaţie deosebită, pentru a declanşa receptorului comparaţii, asocieri; în aceste două procese de bruiaj şi de dirijare a asocierii faptelor au loc operaţii neconvenţionale ce necesită fantezie, inteligenţă, aplomb;

• după părerea observatorilor – constituie prezentarea opiniilor proprii ca opinii comune, în scopul făţiş de a spori credibilitatea ştirilor transmise; conţinutul aprecierii apare cu formula care-i poartă numele: “după părerea observatorilor” – dar nu cel ce transmite ştirea poate fi acuzat de parţialitate, ci aşa cred majoritatea celor independenţi, neutri şi obiectivi;

• retuşul este folosit pentru a face digerabile evenimentele nefavorabile;

• a minţi “în faţă” – reprezintă o informaţie falsă, transmisă fără nici o perdea; falsificarea documentelor, procedeul cel mai grav al dezinformării;

• “zvârcolirea”- apare atunci când anumite grupuri, organizaţii, nu doresc să mărturisească un adevăr, strânşi cu uşa ei mărturisesc în rate, luptând până la sfârşit, “zvârcolindu-se în ultimele încercări disperate ale minciunii”, urmând ca în decurs de zile sau săptămâni opiniei publice să i se prezinte mai multe versiuni succesive despre un fapt sau eveniment, ambigue, până la recunoaşterea adevărului.

Aceste metode enumerate anterior au în comun prezentarea de semiadevăruri, sferturi de adevăr, neadevăruri aproape în întregime, neadevăruri totale, dar totuşi un neadevăr, subtil, rafinat, relativ.

În concluzie, mijloacele informaţionale au în comun: faptul că sunt prezentate intenţionat neadevăruri sau distorsiuni în scopul dezinformării; sunt dirijate în succesiune logică spre a duce publicul receptor spre o anumită concluzie; explicarea faptelor din punctual de vedere unilateral, adică a unei singure părţi a subiectului în discuţie; reducerea conţinutului informaţiilor transmise, eliminând ce nu slujeşte cauzei celui ce manipulează şi punerea accentului pe ceea ce vrea să sublinieze acesta; prezentarea lui în folosul manipulatorului; prezentarea zvonurilor drept adevăruri, mai ales dacă nu există dovezi care să le infirme veridicitatea; reducerea importanţei unei informaţii prin suprasaturarea receptorului cu informaţii redundante, prin care cele importante sunt diseminate, reducând astfel discernământul receptorului în selectarea informaţiei; atribuirea informaţiilor unor surse de prestigiu, pentru a câştiga încredere, sau unor “surse de încredere” nenominalizate.  

Mijloacele psihologice exploatează slăbiciunile umane, iar acestea ar putea fi: citarea autorităţilor în legătură cu un anumit subiect, asumarea unor promisiuni fără acoperire, crearea unei atmosfere de încredere, prezentarea falsă a unor concepte, opinii, valori spirituale şi morale, discreditarea acelora care vin în contradicţie cu interesele manipulatorului, oferirea de simpatie şi sprijin al manipulatorului.

Mijloacele tehnice – sunt cele care produc un efect de manipulare cu consecinţe strategice atât în mediul intern, cât şi în cel internaţional, cu consecinţe catastrofale atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Tehnicienii specializaţi în dezinformare şi în manipulare au la îndemână un sistem informaţional ce tinde spre globalizare având un impact major asupra majorităţii locuitorilor planetei noastre, în timp aproape real, cu ajutorul computerului. Telefonia mobilă, televiziunea prin satelit, internetul, fax-ul sunt tot atâtea arme. Viruşii informaticii paralizează computerele sau chiar un întreg sistem de date. Toate acestea ne atenţionează asupra vulnerabilităţii nemaiîntâlnite până acum şi căreia trebuie să-i facă faţă omenirea în acest secol.

Tehnologia de astăzi contribuie la discriminarea prin mijloace mai subtile şi insidioase a dezinformării decât în urmă cu câţiva ani. Mijloacele tehnice de dezinformare produc un efect de manipulare cu consecinţe strategice atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional. Incapacitatea factorilor de decizie politică şi militară şi a organelor specializate de protecţie de a identifica tendinţele de manipulare la acest nivel poate avea consecinţe grave pentru orice stat, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, consecinţele putând fi dificil de întrevăzut, iar uneori chiar total imprevizibile. Dependenţa statelor dezvoltate din punct de vedere tehnologic şi economic de mijloacele informaţionale – ca de exemplu: computere şi reţele de comunicaţii utilizate pentru a interveni în sectorul financiar ori în sistemul de transport – poate afecta puncte decisive pentru stabilitatea sistemului statal al oricărei naţiuni. Din păcate, capacitatea noastră de a anihila efectul dăunător şi chiar periculos al proliferării noilor tehnologii distructive şi de a înţelege oportunităţile oferite combatanţilor de către instabilitatea actuală a sistemului internaţional este diminuată, ori, în unele cazuri, chiar paralizată de fenomenul manipulării existent, până la operaţii de amploare strategică. Trebuie să înţelegem ce efecte poate avea manipularea asupra capacităţii noastre de a înţelege evenimentele în mod obiectiv şi ce măsuri se impun pentru micşorarea efectelor distructive ale manipulării.