Psihiatria este acea ramură a medicinei care se ocupă cu diagnosticarea, tratarea, prevenția și reinserția socio-profesională a persoanelor cu boli psihice. Această știință este în prezent una dintre cele mai dinamice domenii ale medicinei, din punct de vedere al taxonomiei, algoritmilor terapeutici și al aprofundării cunoașterii etiologice. Psihiatrul este un medic, absolvent al unei Facultăți de Medicină și apoi al unui rezidențiat în psihiatrie. Acesta abordează suferințe precum: depresia, anxietatea, tulburările neurodegenerative (demențele), schizofrenia, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburarea de stres posttraumatic, dependențele de substanțe, tulburările de comportament și cele de personalitate, iar enumerarea poate continua.
Psihiatrul își desfășoară activitatea într-un Cabinet sau Spital de psihiatrie și nu la ”Casa de nebuni”. Psihiatrul nu este vraci, vindecător, lider spiritual și nu oferă ”pastile pentru fericire”, nu ”te face legumă” și nu te închide ”la fără clanță”. El nu-ți pune diagnosticul pe stradă, nu te etichetează pe terasă la bere, nu-ți citește mintea, nu-ți spală creierul, nu-ți spune dacă ești ”nebun” la masa de Crăciun și nu deține poțiuni magice. Medicamentele folosite de acest medic nu sunt cu nimic mai toxice sau mai adictive decât cele folosite de colegii cardiologi, endocrinologi, neurologi sau alții. Aceste medicamente ameliorează, tratează și uneori vindecă suferințele psihice. Nu este mai demn să ai angină pectorală, ”glandă” sau să fii paralizat, decât să ai o boală psihică. Suferința este suferință, indiferent de taxonomie. Pacienții psihiatrului nu sunt ”nebuni”, ”bețivi”, ”demenți”, ”isterici” sau ”psihopați”. Nu este nici o rușine să fii bolnav psihic și cu atât mai puțin să te adresezi unui psihiatru. Hai să pășim în secolul XXI.
Activitatea profesională a psihiatrului, precum și locul bolnavului psihic în societatea românească sunt reglementate juridic prin Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată în 2012. Articolul 1. al acestei legi precizează: ” Sănătatea mintală reprezintă o componentă fundamentală a sănătății individuale și constituie un obiectiv major al politicii de sănătate publică.” Mi-aș fi dorit ca bolile psihiatrice să nu fi existat vreodată, ca psihiatria să fie inutilă, iar eu să fiu profesor de fizică. Din păcate realitatea nu-mi permite. La ora la care scriu aceste rânduri, pe întreaga suprafață a pământului, dintre toți oamenii aflați în viață, unul din patru a suferit, suferă, sau va suferi de o afecțiune psihică.