Criterii de diagnostic – DSM-5™
A. Carențe persistente în comunicarea și interacțiunea socială care survin în numeroase contexte și care se manifestă, la momentul actual ori în antecedente, prin următoarele (exemplele sunt ilustrative nu exhaustive):
- Carențe în reciprocitatea socio-emoțională, care variază de la abordare socială anormală și eșec în susținerea unui dialog, poate ajunge la un nivel redus de împărtășire a intereselor, emoțiilor sau afectelor și poate culmina prin eșecul de a iniția sau de a răspunde interacțiunilor sociale.
- Carențe în comportamentele de comunicare non-verbale utilizate în interacțiunile sociale, care variază de la o comunicare verbală și non-verbală slab integrată, poate ajunge la anomalii ale contactului vizual și limbajului corporal sau carențe de înțelegere și folosire a gesturilor și poate culmina cu o totală absență a expresiei faciale și a comunicării non-verbale.
- Carențe în dezvoltarea, menținerea și înțelegerea relațiilor, care variază de la dificultăți de ajustare a comportamentului pentru a corespunde diferitelor contexte sociale, poate ajunge până la dificultăți de a împărtăși jocul imaginativ sau de a-și face prieteni și poate culmina cu absența interesului față de colegi.
B. Modele restrictive și repetitive de comportament, de interese sau activități care se manifestă prin cel puțin două din următoarele, la momentul actual ori în antecedente (exemplele sunt ilustrative nu exhaustive):
- Activitățile motorii, utilizarea obiectelor și vorbirea au toate un caracter stereotip și repetitiv (e.g. alinierea sau aruncarea obiectelor, ecolalia, frazele idiosincrazice).
- Insistența pentru uniformitate, aderența inflexibilă la rutină sau ritualizarea modelelor de comportament verbal și non-verbal (e.g. discomfort major la schimbări minore, modele de gândire rigide, ritualuri de salut, nevoia de a folosi același traseu sau de a mânca aceleași alimente în fiecare zi).
- Interese restrictive și fixe care au intensitate anormală (e.g. atașament puternic sau preocupare excesivă pentru obiecte neobișnuite ori interese extrem de limitate sau de perseverente).
- Hiper- sau hiporeactivitate la stimuli senzoriali sau interes neobișnuit față de evenimentele senzoriale din mediul înconjurător (e.g. indiferență aparentă față de durere, reacție de aversiune față de anumite sunete, culori ori texturi, mirosirea sau atingerea excesivă a obiectelor, fascinația vizuală pentru lumină sau mișcare).
C. Simptomele trebuie să fie prezente în perioada timpurie de dezvoltare (dar pot deveni complet manifeste doar atunci când solicitările sociale depășesc capacitățile limitate, iar mai târziu pot fi mascate prin strategii învățate).
În mod obișnuit, simptomele sunt recunoscute în timpul celui de-al doilea an de viață, dar pot fi observate și mai devreme de 12 luni dacă întârzierile de dezvoltare sunt severe, sau după 24 de luni dacă sunt mai subtile.
Tulburarea din spectrul autismului nu este o afecțiune degenerativă, iar învățarea și compensarea continuă pe toată durata vieții.
Unele persoane solicită consult medical și primesc prima oară acest diagnostic la vârsta adultă. Solicitarea este probabil impulsionată de diagnosticul de autism stabilit pentru un copil din familie ori de o problemă relațională la serviciu sau acasă.
Informațiile despre vârstnicii cu tulburare din spectrul autismului sunt aproape inexistente la ora actuală.
Trebuie făcut cu mare atenție diagnosticul diferențial între autism și schizofrenie!
