a vorbi – A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții; a spune, a zice, a grăi.

Graiul articulat este, de fapt, singura diferență de necontestat dintre noi și animale. Și câinele pare că înțelege. Și de maimuța ai crede că gândește. Și pisicile par prietenoase. Și elefanții iubesc… sau nu? Tu, unic printre celelalte viețuitoare, ai posibilitatea să vorbești, să zici, să grăiești.

Iubești, atunci spune-i! Crezi că se vede? Nu, nu se vede. Fă o declarație! Sau spune simplu ”Te iubesc!”. Te temi că vei suferi? Și dacă taci, vei suferi mai puțin?

Te-ai supărat, protestează! Folosește cuvinte, propoziții, sau fraze. Poți ține chiar un mic discurs. Înjură, dacă e cazul! Crezi că există tăceri pline de semnificații? Nu, nu există! Tăcerea înseamnă doar lipsă de cuvinte, absență de vorbire. Dacă dai ochii peste cap, vezi că s-ar putea înțelege că ești pe cale să leșini.

Vrei ceva, cere! Spune ”Vreau!”. Argumentează! Mai spune o dată dacă trebuie, aşază în altă ordine cuvintele. Dacă nu ceri, nimeni nu intuiește nevoile tale. Și nimeni nu are timp să-ți descifreze dorințele nerostite.

Ești întrebat? Răspunde! Tăcerea nu este un răspuns, este doar tăcere.

Ți-e dor, spune! Dacă n-o faci, s-ar putea să se înțeleagă că e vorba doar de uitare.

Ți-e frică de faptul că poți deveni vulnerabil, dacă vorbești? Atunci, învață să vorbești! Crezi că dacă taci ești protejat de relele lumii? Da, ești, la fel ca o maimuță în cușca de la zoo.

Tăcerea nu are ecou!

Crede-mă, e plină lumea de regrete. Plâng oamenii în fața unor cruci de piatră, vorbind, într-un final, singuri: ”Doamne, cum s-a dus, iar eu n-am apucat nici măcar să-i spun că…!”

Dacă tu crezi că nu așa stau lucrurile, atunci așază-te în patru labe, pune-ți o lesă și latră! Sau, te poți uita, cu ochii umezi, plini de semnificații ascunse, așteptând ca oamenii să-ți înțeleagă nevoile. Să știi că și guduratul ajută uneori.

Vorbește cât ești viu! Ai eternitatea pentru tăcere.