Pe parcursul unui an, în toată lumea, aproximativ 10 milioane de oameni au o tentativă suicidară. În același interval de timp 1 milion se sinucid. La ora actuală, școala anglosaxonă de psihiatrie consideră că suicidul este 100% patologic. Psihiatrii din extremul orient nu sunt de aceeași părere. Francezii și rușii se fac că plouă.
Dintre motivele (considerate patologice, sau nu) care conduc la suicid putem enumera următoarele:
- dorința de evadare dintr-o stare de disperare;
- dorința de a pune capăt unei dureri fizice și/sau morale de nesuportat;
- un răspuns la o boală care stigmatizează (e.g. SIDA, transsexualismul egodiston, homosexualitatea egodistonă);
- o ieșire dintr-o situație care pare fără rezolvare (e.g. datorii financiare mari);
- starea de modificare a discernământului provocată de intoxicația acută cu o substanță;
- un răspuns la o comandă suicidală dată de halucinațiile auditive;
- un act pornit dintr-o ideație delirantă de grandoare sau persecuție;
- declararea fanatică a unei convingeri religioase;
- o declarație de loialitate politică;
- ispășirea unui păcat;
- ideea că moartea ne poate aduce alături de cei dragi, care sunt decedați;
- ideea că moartea duce automat la renaștere;
- o metodă de răzbunare;
- o metodă de apărare a onoarei.
Eu cred că toate motivele care pot duce la sinucidere sunt patologice!
Voi ce credeți?
5 Responses to Suicidul